Caietele toamnei
Caietele toamnei
Mă întreb de multe ori , ce este dincolo de materie,de energie de câmpuri,şi de fiecare dată ,o voce interiora îmi spune că mai este ceva.Ceva nedescoperit,necunoscut ,poate doar intuit. De nenumărate ori , m-am aşezat să scriu despre acest necunoscut şi de fiecare dată am zis căn u este momentul,că nu pot încă să ordonez într-un text coerent gândurile care mă preocupă.De data asta , însă, cuvintele încep să curgă liniştit şi textul pare a se lăsa extras din anonimat. În multe experienţe şamanice,am ieşit din sfera realului convenţional şi am călătorit în lumi paralele,aşa cum se obişnuieşte a se spune,în general.De fapt nu sunt lumi paralele ,ci este o singură lume văzută şi percepută de pe diferite nivele vibraţionale.Dacă stau şi mă gândesc bine,de fiecare dată,nu am făcut altceva decât să explorez aceeaşi lume materială.La nivel subatomic arată într-un fel,la nivel molecular,altfel şi aşa mai departe , dar capcana materiei nu s-a deschis încă.În zborul şamanic ,am colindat spaţiul sau spaţiile adiacente ,dar spaţiul este tot material.Am dat timpul înainte şi înapoi,dar timpul se manifestă tot legat de materie.Am ieşit în afara galaxiilor şi le-am privit de departe şi de aproape,materie şi iar materie.Nespus de multe forme de manifestare dar ea era mereu prezentă.M-am lăsat purtată de câmpurile care se intersectau şi se contorsionau ,dar câmpurile sunt generate tot de particule materiale. Energia,informaţia,toate au nevoie de un suport material pentru a se manifesta,pentru a crea efecte sau a deveni cauze.Mă întreb,oare,chiar, partea nu poate înţelege întregul? Oare ,chiar ,o fărâmă de materie nu poate vedea dincolo de ea?
M-a atras conceptul de Maya şi Samsara din gândirea filosofică indiană dar, la momentul trecerii de iluzie spre realitatea nonmaterială,ambele se opresc. Am căutat alte şi alte concepte şi abordări,dar în acelaşi loc,al trecerii,toate tac.Mă întreb,nu e nimic de spus? Nu se mai poate spune nimic? Sau,pur şi simplu,toate liniile de gândire se frâng la ieşirea din ţesătura materială? Roată,învârtire,revenire,nivele diferite,toate,duc la un cerc.Un cerc din care trebuie să ies.Dar,de fiecare dată când vreau să ies,cercul se roteşte în spaţiu şi mă prinde din nou.De ce ?Ce este dincolo de cerc?
Cu toate că,ne aşteptăm să se răspundă la această întrebare cu:dincolo de cerc au dispărut toate,răspunsul va fi cu totul neaşteptat.Dincolo de cerc este matriţa informală a toate câte sunt aici,în interiorul cercului.Nu sunt nici stringuri,nici quarci,nici alte mii şi mii de închipuiri de forme şi particule subatomice.Nu este nici energie,nu sunt nici câmpuri.Nu este nici măcar informaţia.Este posibilitatea.O latenţă primordială permanentă care nici nu ordonează,nici nu defineşte nimic .Noi ,oamenii,în limbajul nostru reducţional şi meschim l-am numi somn.Dar nu e somnul ,căci acesta ar presupune o încetinire a ceva. Ori ,tocmai acest ceva ,nu este. Nimic nu e născut dar se poate naşte şi dispare.Nimic nu este ,dar poate fi .Posibilitatea este spontană şi nestructurată, neaşteptată şi insondabilă,iar trecerea ei in informaţie reprezintă deja o formă. Dar posibilitatea nu cunoaşte forma,ea nu recunoaşte nimic din tot ceea ce poate crea.Ştiu foarte bine că nici cuvântul posibilitate nu e corect dar nu am altul la îndemână.După ce am trecut prin sferele de manifestare materială şi nematerială ,sfera energetică şi informaţională,m-am întâlnit cu acest altceva şi mi-am dat seama că aici trebuie să fie ieşirea din cerc.Din această posibilitate se nasc uneori sfere care devin independente şi care se dezvoltă şi se manifestă după nişte legi ,faţă de lipsa de legi din care au apărut.Clipa de manifestare se transformă în neant ,iar de acolo,mai departe în toate câte le cercetăm.Neanturile se nasc mereu şi dispar.Sunt efemere,doar că efemeritatea lor depăşeşte limita noastră de observare.Ele sunt şi nu mai sunt într-o clipă ,dar acea clipă este deajuns pentru a apare şi a dispare materia,viaţa,cohortele de legi.E halucinant şi atât de la îndemână să vezi că eşti o plăsmuire efemeră într-un univers efemer.
Găurile negre vin să ne povestească despre acest adevăr,despre existenţa simultană a nimicului şi a materialului şi despre trecerea lor permanentă dintr-unul în altul.În acest context,un atom şi un soare,un om şi o galaxie se manifestă la fel sau nu se manifestă deloc,sclipesc şi nu mai sclipesc.Ori,taina acestei posibilităţi o purtăm în noi;ea este taina vitezei gândului şi a infinitelor sale plăsmuiri dintre care unele se materializăază,altele nu.Dar în momentul în care gândul se opreşte o milionime de secundă,se poate distinge existenţa posibilităţii.Cei mai mulţi ,dintre cei care ajung aici ,se sperie şi preferă să revină la condiţia umană.Alte vieţuitoare nici nu-şi pun problema. Singurul element care ne ţine legaţi de condiţia umană este vibraţia,tremurul care însoţeşte fiecare scânteiere a posibilităţii şi care se stinge inastantaneu.Ceea ce trăim şi simţim noi,este amintirea acelei zvâcniri dispărute simultan cu apariţia ei.Amintirea acelei vibraţii reverberează ca un ecou în cele mai mici structuri materiale.Cred că într-adevăr,singurul motiv al zbaterii noastre de „a fi” este cunoaşterea şi după ce dobândim claritatea sa,starea de contemplare a ceea ce poate face o licărire efemeră a posibilităţii.Ştiu că termenul este abstract şi greu de digerat dar se tot vorbeşte de liniştirea minţii,de pacea interioară,de autocunoaştere şi autocontrol,şi mă întrebam şi eu ,de ce?
Acum ştiu.Toate sunt trepte spre desprinderea de condiţia umană şi fără atingerea lor ,viaţa este cu adevărat un coşmar lipsit de sens.Singurul impediment în calea cunoşterii de acest tip este viteza cu care se produc evenimentele.Noi suntem foarte înceţi.Nu cei mai înceţi,dar foarte înceţi,într-o dimensiune de fenomene care au viteze incalculabile.Aş îndrăzni să spun că viteza gândului este cea mai mică dintre vitezele de manifestare ale posibilităţii.Nu sunt mai multe posibilităţi.Este doar una singură,necreată şi nedefinită.Nici nu ar putea fi.A o defini ,ar însemna să o opreşti şi asta se produce în afara dorinţelor noastre.Există ipostaze de staţionare a posibilităţii ,dar acestea nu pot fi sesizate din materie.Atâta timp cât ducem înainte memoria stării materiale ,nu putem sesiza manifestările de staţionare.Dar ele există şi alternează cu etapele de manifestare ca şi cum nimic neobişnuit nu s-ar întâmpla.Noi,cei de azi,suntem urma unui eveniment . El a trecut,s-a dus şi a născut altele şi altele şi naşte mereu altele.Ecoul lui este universul nostru,suntem noi.Reverberăm în amintirea unei vibraţii care mai străbate încă diemnsiunea materială . Dar în posibilitate,dimensiunea noastră nu mai există sau există ca o repetare a ceva de mult trecut şi când o întâlnim,suntem fascinaţi.Dar ca repetare,ea poate exista de nenumărate ori şi noi o putem intersecta în diferite stadii.Şi de aici ,ideile de universuri paralele,de extratereştri,de alte lumi.Nu sunt alte lumi.Este o singură lumea în diferite secvenţe.Nu avem unde ne duce şi de unde veni ,decât pe nivele diferite ale aceleiaşi lumi.E ca şi cum am merge pe o stradă pe care toate porţile sunt deschise şi putem intra,în fiecare sau nu.Dar nu acesta este adevărul.Aceasta s-a spus şi se spune în contninuare de mii de ani.Dar nu este adevărul întreg.M-am dus pe calea aceasta cât am putut mai departe şi mi-am dat seama că pentru a descoperi mai mult ,trebuie să mă întorc.Să mă întorc în interiorul meu.Arhitectura noastră păstrează toate cheile care ne vor duce la cunoaştere dar trebuie plonjat cu curaj în tainele sale.